miercuri, 31 decembrie 2008

Vis pur

cu gene de gheaţă şi ochi în delir
fecioara îşi scaldă fiinţa în laptele pământului.
părul îi atinge gleznele,
îi acoperă sânii neatinşi
de gura primului născut.
dorită de mulţi, fiinţa ei de piatră
nu se deschide decât celui pe care l-a visat
la naşterea sa.
când Mama sa a aruncat-o în lume...
L-a visat.
Cu păr de lumină, ochi de stea,
gură de foc...Fiinţă din Fiinţa cea dintâi.
imaginea lui o obsedează,
îi topeşte ochii de dor,
o ridică,
o coboară.
Neliniştită, îşi aruncă trupul în apele reci ale sufletului
pentru curăţie, veşnicie, nemurire...

vineri, 26 decembrie 2008

Neascultare...

Toate gândurile mele
ţi le-am pictat cu sânge virgin
pe frunte.
Celule din amprenta mea
stau lipite de coastele tale...
Glasul lor stins
mă cheamă
să le dezleg de lanţul de carne
în care îţi stă ascuns sufletul.
Eşti surd la vorbe,
orb la fapte...
mă vrei
şi
la fel de uşor
mă alungi.

Mare ţi-e taina,
mută ţi-e gura...
glasul tău
îmi sapă timpanul,
îmi rupe fiinţa...
du-mă în apele sfinte,
curăţeşte-mă de colbul neascultării...
du-mă departe, în lumina candelei,
dă-mi să-mi beau lacrimile
ce îmi plâng urâţenia...
urât, urât om sunt...
mort, mort suflet am...
Sfinte....Sfinte....
ia-mă de trup
şi aruncă-mă în hăul plângerii...
ia-mă de suflet
şi curăţeşte-mă....
Sfinte....
şterge fărădelegea mea....

luni, 22 decembrie 2008

Trupesc

Dincolo de orice frumos,
zace o prăpastie
mai adâncă decât
rana ce-o port din neputinţă.
Dincolo de orice ochi,
zace un întuneric
mai negru decât
toate lacrimile înecate în cenuşă.
Dincolo de orice tu,
zace un eu
mai profund decât orice fiinţă.
Dincolo de orice dincolo
stăm noi,
iubindu-ne...
nu Frumos,
nu Ochi,
nu Tu,
nu Eu....
ci însăşi Taina
după care tânjesc....
însăşi Iubirea
pentru care arde
carnea mea
în focul de stea...
însăşi Iubirea
pentru care mi-e sufletul bolnav
de prea mult trup...

miercuri, 17 decembrie 2008

Epistolă

delir...
fir cu fir
se destramă
pânza timpului pierdut....
mă dor
clipe de dor
ce nu mai revin....
te doresc...
vis ceresc
în minte-mi cobori...
gânduri,
în mii de rânduri,
mă chinuiesc.
Iubire,
Împărtăşire
de TINE,
prin TINE,
în TINE
visez.
Schiţez
în cuvinte mici
lacrimi mari,
vise mari,
o iubire cât Cerul în care
încape tot glasul Lui.
Scriu şi semnez cu sânge
din venele iubirii mele...
Mereu a ta....

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Nu acum

mă doare tot corpul
străpuns de colţii plini cu venin
ai timpului.
pulsul creşte,
inima mă ameninţă cu
MOARTEA.
rup orele cu dinţii
în speranţa
că în ultima secundă
a ultimei ore sfâşiate
mă vei strânge în braţe.
nu vreau să te schimb,
nu vreau să te pierzi.
cer doar un zâmbet
şi înţelegere.
şi un pic de timp.
TIMP.
moarte mai târziu.
nu acum...
nu acum...
vreau viaţă în doi...
amândoi...ca unul....
ia-mă în braţe
acum....
acum....
nu mai târziu.....

vineri, 12 decembrie 2008

Mâinile m-au făcut şi m-au zidit...

Încerc să îndes cuvinte în rană,
să îmi altoiesc vertebrele
cu vlăstare sonore,
să îmi sparg timpanul
la auzul primului
cuvânt pur
al noii mele fiinţe.
Aştept Cuvântul
cu sens
care să îmi deschidă
lacătul mut
al glasului meu interior.
Vreau să îţi vorbesc
despre taine nepătrunse
spuse prin cuvinte
rupte din seva
Noului meu Eu
altoit...
Fiecare vertebră
poartă un nume
scris în măduva moale
ce duce cu sine
mesaje scurte
către colţurile îndepărtate
ale trupului meu pieritor.
Dincolo de moarte,
martorul Tainei mele
sculptate în os
va zace îndesat
în acelaşi lut
din care o Mână prea bună
l-a zidit.

luni, 1 decembrie 2008

Curând

cu umeri goi şi părul despletit
ea îl aşteaptă...
lacrimi îi umezesc buzele
arse de dor...
ghemuită
stă lângă foc
îşi încălzeşte palmele
care mai poartă încă
mirosul pielii lui.

el o iubeşte.
e departe.
rănit de oameni
şi de lipsă.

cândva vor fi înţeleşi
şi totul le va fi permis.
cândva locul de lângă ea
va fi umplut de
fiinţa lui.
cândva, curând....

duminică, 30 noiembrie 2008

2 zile, 2 nopţi, 2 seri...

zâmbet
ochi
buze...
uneori mă uimeşti.
mă simt bine.
fericită.....
îmi place când îţi aşezi capul pe pieptul meu.
şi îmi vorbeşti.
eu sunt un om simplu...
te ascult
şi te iubesc.
tot ce scriu îţi dedic ţie...
eşti singurul care mă înţelege.
îmi lipseşti....

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

poate că cer prea mult,
poate că tu poţi oferi mai puţin,
poate ca nu te înţeleg
şi nu mă înţelegi.
poate că totul e perfect
numai o ora pe zi
şi restul e agonie.
poate că anii din carnea mea
au trecut inutil
pentru că, în final,
nu am înteles sensul...
nu pricep cum un singur om
poate fi bun şi rău în acelaşi timp....

luni, 24 noiembrie 2008

Delir indecent

e seară, dincolo de apus
şi aerul rece îmi inundă
plămânii.
mă gândesc la tine,
fiziologic,
cu adrenalină
injectată în fiinţă,
cu ochii roşii
de nesomn
şi chin
şi lipsă
şi foame
de tine.
aş vrea să te sorb,
să te simt în vene
ca un drog
ce ajunge în creier,
în pori,
în buze,
în palme,
în degete transparente
ce îmi zgârie pielea
cu unghii ascuţite,
cu ace pline
de tine.
te doresc
ca un criminal
ce îşi priveşte victima
agonizând
ca pe o pictură de
Van Gogh.
să te simt halucinant
în mine,
să respir cu plămânii tăi,
să îmi unesc toate simţurile
cu trupul tău.
îmi e foame de tine,
vreau să muşc din carnea ta,
să îţi văd muşchii cum se contractă
în acelaşi ritm cu
agonia mea.

IARTĂ-MĂ....
că îţi cer fiinţa
numai pentru mine....

Ochii lui Oedip

Strivită sunt, Doamne,
sub talpa gândurilor,
sub lumea rece
şi atât de singură...

îmi e dor de cuvinte...
să le aud,
să le simt cum alunecă
vibrant pe corzile vocale.

îmi e dor de mine
când îţi spuneam te iubesc
şi zâmbeai.

îmi e dor de mirosul
păturii în care stăteai
ghemuit...

îmi e dor să mă simt
ca un fulg în bătaia
iubirii, nestingherită de umbrele
ce se izbesc acum de vertebrele mele.

îmi simt oasele ascuţite,
cu tăiş de oţel
cum îmi sfredelesc carnea,
inima, creierul, mintea...
îmi străpung sufletul.
fâşii fine din ceea ce sunt
zboară în vânt,
îmbătate ca firele de polen
de dorinţa de a se multiplica,
de a fecunda ochi de oameni,
de a crea ochi, cât mai mulţi ochi
ca să vadă nevăzutul...
şi după aceea să fie scoşi
ca ochii lui Oedip....
pentru că ochii au văzut
prea mult
şi au înţeles
prea puţin....
de aceea ei nu pot fi decât
ORBI...

duminică, 23 noiembrie 2008

Întuneric

aburii reci pe care îi expiră
o înfioară...
frigul îi îngreunează paşii
şi cade pe frunzele moarte
ţipând frenetic,
incoerent...
gâtul încleştat
îi opreşte cuvintele...
frica de moarte
i-a luat minţile....
fuge...fuge de umbre...
răni adânci îi crestează braţele....
urme de moarte
şi întuneric.
singură...
căzută...
tăcută...
zace în propriile ruine...
ca o sinucigaşă
condamnată
să nu moară
când vrea ea...

Păpuşarul nebun

Păpuşarul nebun
trage de sfori...
sforile sunt prelungiri
groteşti
ale fiinţei lui,
degete descărnate
ce conduc destinul
unei marionete.
ea...tăcută...
îşi ascultă stăpânul....
doarme, mănâncă,
respiră, iubeşte
când i se spune.
ea nu stie şi nu poate fi
liberă.
căci din umbră
degete nevăzute
o aruncă în viaţă.
sufletul ei zace în supunere...
doar trupul îi zvâcneşte,
fiecare spasm fiind o altă sfoară trasă.
păpuşarul nebun o iubeşte...
de aceea nu îi poate da drumul...
carnea lui se contopeşte
cu mâinile, picioarele şi gâtul ei...
o iubeşte pentru că e a lui....
pentru că ea îi aparţine...
pentru că el poate face orice cu ea.
sforile o rănesc,
îi taie pielea fină,
o dor cumplit....
dar ea tace...
pentru ca nu i s-a spus încă
să vorbească...
căci ea...la rândul ei....
îşi iubeşte păpuşarul...
pentru că îi aparţine....
pentru ca pe sfori musteşte sângele ei
alături de al lui.
sunt legaţi epidermic,
hemoragic
de trupuri.
sufletele lor,
închise cu cheia uitării
sub stratul de oase, muşchi şi piele,
nu îşi dau seama
de absurdul relaţiei lor.
el stăpân, ea supusă....
se iubesc,
depind existenţial unul de celălalt...
au uitat cine pe cine a creat....
L-au uitat...
şi acum se au doar unul pe celălalt...
el stăpân, ea supusă....

joi, 20 noiembrie 2008

Crinul ucis

cu paşi desculţi strivesc petale de crini...
parfumul lor mi-a intrat în piele,
în oase,
în sânge...
gândurile îmi miros a crin
cu petale ucise...
oamenii
îmi privesc urma...
ei stiu...
că am ucis un crin nevinovat...
seva lui e în conştiinţa mea...
păcatul meu e vaporos,
invizibil.....
dar oamenii îl simt....
când în sicriu
paşii desculţi miros a putred...
ei stiu...
că am ucis un crin nevinovat...

marți, 18 noiembrie 2008

Metamorphosis

Te văd ca o umbră, pe braţe purtând
Un prunc ce aşteaptă să-ţi vadă chipul zâmbind,
Dar tu dispari în fum de tâmâie
Şi laşi urma unor metanii adânci-
Aştepţi timpul trecut etern să rămâie
Printre sfinţi ce se înalţă spre stânci.
Cu har mă priveai,
Cu rugăciuni te plecai,
Cu trupul mureai...
Te-ai transformat în demon,
Cu ochi angelici privind,
Îngenunchiai în rugă,
Încet, încet murind.
Privirea-ţi mi-ardea ultima suflare de viaţă
Adormindu-mă...

Timp scurt

Stau să cad
de pe marginea îngustă a timpului.
mi-e sufletul greu ,
vâscos ca ceara încinsă.
căutarea mea e scurtă,
câţiva ani, luni, ore....
Mă întreb adesea
cum arată chipul veşniciei
când văd firul
iute
cum se scurge
prin clepsidra de sânge
ce suntem.
Nu am veşnicie
şi căutarea mi-e scurtă.
Ore bat
în clopotul de plumb
ce îmi apasă sufletul mic.
îţi visez chipul de lumină,
viu ca mercurul...
nebună mi-e mintea
când te doresc...
alungă-mi ispita
cu duhul Tău...

marți, 4 noiembrie 2008

Fără teamă

împăienjeniţi îmi sunt ochii
de necuprinsul lumii
iar paşii oamenilor
îi simt în tâmple...

Teama lor
de a trăi
le arde cerul.

Te privesc cu umbra ochiului
şi îţi sărut palmele
atât de moi,
atât de mari,
încât întreaga mea fiinţă
stă pitită
în pumnul tău.

departe de cei care nu cred.

sălaş cald îţi e fiinţa.
nu-i lasă pe hoţii de vise
să intre
şi să spargă fereastra
ce duce spre cer.
te caut uneori...
căci mi se întâmplă
să uit ce m-ai învăţat...
şi te găsesc mereu acolo...
da...acolo unde te-am cunoscut...
ascuns printre cărţi cu miros
de evanghelie.
acolo unde arderea nu se stinge
şi glasul tău nu tace.
acolo unde teama lor
nu intră.

duminică, 26 octombrie 2008

Spre cer

omul întins pe asfalt,
răpus de alţi oameni,
stă amnezic,
privind cerul care tace mereu.
hăituit de cerinţe
prea mari pentru a putea fi îndeplinite
a decis
să renunţe.
preferă foamea, setea,
ploaia, frigul...
orice....numai să nu i se ceara
ce i-a mai rămas,
stropul din el,
ce îi încălzeşte trupul...
falşii zei,
oameni cu măşti,
l-au ucis.
i se prelinge fiinţa
stins
pe catafalcul de ciment,
oraşul trist
şi gol
care adună oameni
pentru a-i ucide
rece.
cu obrazul supt,
cu buze uscate,
omul pur
îşi dă sufletul
cerului.

vineri, 24 octombrie 2008

Nu eşti...

tâmple grele
mă ard.
alunec în abisul
negru
al durerii.
lacrimi
nu îmi ajung
pentru
a-mi spăla fiinţa.
aş vrea să zac,
să dorm adânc,
fără vis,
fără noapte.
să îmi întind
umbra
pe lut
şi să mă afund
în adâncuri.
nu
mă pot lupta.

NU.

îmi simt craniul de sticlă,
ochii de ceară topită.
nu te mai găsesc.
vreau să îţi spun
multe...
atât de multe
încât
am început să
le spun străinilor
ceea ce numai

TU

trebuia să auzi.
acum
tu nu eşti
să mă asculţi.
păcat...

joi, 16 octombrie 2008

Odă

I-a sângerat fruntea
când a atins spinii.

El, fiinţă imaterială,
era carne.

Devenise om,
fragil,
mai transparent
decât aripile
serafilor.

Era VIU
cu moartea lumii
ca povară.

Era cruce
de oameni
prinsă în cuie de moarte.

Zâmbea pământului
şi se ruga Tatălui.

Privea Cerul,
spânzurat pe lemn...

Plângea....

EL, Dumnezeul...

Privea lumea prin
palmele sale
străpunse de cuie.

Mântuirea noastră
a trecut prin coasta Lui.

Prin palme şi tălpi.

Prin OM şi CRUCE.

Icoana Lui
îmi lasă un dor de moarte..

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Eu tac

am o gură cusută cu aţă de tăcere.
un ochi vibrant,
un suflet ce şi-a declarat război
Lui însămi.
cuvintele zac în mine,
sunt scrise pe pergament
lucrat din pielea mea interioară.
palimpsest
e viaţa mea.
gândurile se scriu,
se şterg,
se scriu din nou
deasupra celorlalte.
dar mereu rămâne urma
fină
a ceea ce am
fost,
sunt,
voi fi.
scris peste scris,
cuvânt peste cuvant,
pergament din piele sângerândă
de om.
asta sunt.
de asta tac.
şi totuşi...
îmi spun
atât de multe....

vineri, 10 octombrie 2008

Identitate

îmi scald oasele de lut
în praf de nori,
în vise...
sau visuri....
le îmbrac cu chip de om,
le adun laolaltă
pentru a deveni eu însămi.
una
sau alta
dintre miile de nume
din cartea de telefoane.
mai întâi un nume...
prenume,
adresa
seria şi numărul CI....
Identitate.
Un nume alături de un număr,
chip anonim...
aş putea fi în locul oricui...
pentru că toţi,
aparent, suntem nume şi numere
pe liste infinite....
pe care oricum nu le citeşte nimeni.
dar eu am curajul să spun
că sunt EU.
nu cel de lângă mine,
nu...
sunt chipul pe care îl văd
dimineaţa
în reflexia vitrinelor prăfuite
de pe malul Dâmboviţei.
sunt Ochi cu gene şi pupile unice...
care văd lumea într-un mod unic.
neimportant pentru cei din jur.
dar important pentru sufletul dintre oase de lut şi carne...
eu nu sunt un număr pe o foaie volantă.
nici un nume tatuat inutil pe pielea zbârcită a socio-umanului.
am gânduri,
am vise
sau visuri...
EU este cu totul altceva decât TU.
şi totuşi....
eu şi tu putem fi una...

marți, 7 octombrie 2008

Mic

Eu, om mic,
privesc infinitul.
Ochii nu mi-i pot deschide
să îţi văd slava,
chipul de foc,
fiinţa de lumină.
Sunt suspendată,
cu lacrimi de sânge
cad în abis.
Cad.
Mâna Ta,
în disperarea mea,
se întinde divin,
mă ia în braţe.
Cât de mică sunt,
cât de mare eşti.
Milimetric ni se deşiră viaţa
până în clipa
cheie
când firul se rupe
şi Tu ne ierţi.
Iar.
Eu, om mic,
fiinţă mică...

sâmbătă, 30 august 2008

Dincolo de mine...

vise reci îmi îmbată simţurile...
amorţesc şi îmi înod gândurile mele cu gândurile tale...
ating aerul cald de vară
aşa cum demult îţi mângâiam uşor buzele...
mi te imaginez lângă mine,
încrucişându-ne degetele strâns,
uitând de noi,
respirând iubire...
picături reci îmi alunecă pe suflet,
agonice, crude, amare....
privesc în urma mea
şi văd că paşii tăi nu mă urmează...
cu gesturi disperate, sălbatice,
sap pământul de sub paşii mei,
îmi şterg urmele,
îmi şterg sufletul rămas acolo
pentru a mă uita pe mine,
pentru a deveni de negăsit...
dacă tu nu mă urmezi,
dacă eu m-am rătăcit,
fiinţa mea e în plus,
plutind trist
deasupra oamenilor ce se ţin de mână...
dacă umbrele ne despart
lipsa ta e prea grea,
golul din palma mea e prea negru...
nu stiu ce va fi dincolo,
nu stiu cum să nu mă sfarm în mii de vise,
nu ştiu cum să îmi împietresc dorul,
nu ştiu cum să merg mai departe fără tine.
pot spune multe sau puţine,
după caz, după om...
dar pentru tine
glasul meu e poezie,
cântec mut a fiinţei mele...
faptele dor, gândurile mai puţin...
în încercarea de a fi mai presus de mine,
eu însămi nu mă mai recunosc...
sufăr parcă mai mult....
lacrimi, cearcăne, gene triste
mă dor....
visele mă sfâşie
cu mii de tăieturi,
corpul meu e rană,
sufletul e carne....
chipul tău e acolo, mereu....

vineri, 15 august 2008

Reverie

mă răscoleşte firea ta
ce respiră abur cald de sfinţenie.
mă tulbură nefiresc
privirea ta
adumbrită de gânduri.
privesc înainte
şi cu paşi repezi,
alături de tine,
mă îndrept spre clipa ultimă a suferinţei.
aştept iubirea ta,
rabd....

ca un ucigaş în lanţuri,
îmi simt picioarele grele...

păcatul ucis
şi capul sfârtecat al răului
stau sub călcâiul iubirii perfecte,
nepătate.

cu ochi feciorelnici
vreau să te privesc
când mâna mea
va primi mâna ta....

poate atunci
vom auzi
muzica îngerilor....
poate atunci vom înţelege Cuvântul....

atunci...abia atunci....vom găsi sensul.....

duminică, 10 august 2008

Psalm

caut fericirea la umbra pleoapei Tale,
îţi adulmec paşii ca un lup flămând,
îmi ascut ghearele de lut în carnea lâncedă a răului.
demonul mă priveşte nefiresc de rece,
ca pe o pradă ce nu se lasă prinsă.
căci eu alături de Tine
stau sub un glob de cristal,
departe de colţii luciferici,
departe de glasul îndoielnic al feţelor duble.
Pe Tine te caut în iubire
şi în gustul de sare al lacrimilor
ce cad necontenit
cerşind iertare....
alături de Tine sufletul meu geme de prea-mult,
trupul de prea-plin...
neputinţa mea,
păcatul meu,
ruga mea...
mă înec în marea Ta de iubire,
genunchii ating nisipul,
mâinile ating spuma valurilor...
iertarea Ta, îmbrăţişarea Ta....
mă ridică, Doamne....

sâmbătă, 19 iulie 2008

Nu vreau nimic...

nu încerc să schimb lumea
aşa cum vreau eu.
nu încerc să par altcineva
decât ceea ce sunt.
nu vreau cuvinte de laudă,
nici zâmbete forţate.
nu vreau nimic
din ce nu e dat cu toată inima.
iubesc lumea
şi dintre toţi pe tine te ador.
nu cer absolutul,
nu vreau perfecţiune.
te vreau pe tine
şi cerşesc iubire
cu lacrimi de marmură
şi ochi de lumină.
te primesc,
mă primeşti.
nu cer altceva
decât iubire şi suflet de copil

luni, 14 iulie 2008

Prea mult

cu graiul mut al mintii,
încerc strident să ţip,
să mă reneg,
să îmi negociez luciditatea
cu timpul meu, cu al doilea eu al meu.
cu EL, fiinţă din nefiinţă,
EL, ascuns printre tenebrele amintirilor,
eul de negăsit al fiinţei mele
sfâşiate, de necuprins în sfera albastră a prea-multului.
prea mult dor, prea mult gând,
prea mult suflet, prea mult simţ...
mult, prea mult tu fără de mine,
prea mult cer fără lumină,
prea mult joc fără perdanţi,
prea mult om fără de om....
chipul meu, chipul tău...
mult, prea mult gol....

joi, 3 iulie 2008

Manifest anti-adult

omul mic devenit peste noapte om mare
suspina anii cruzi ce ii intuneca mintea.
totul s'a schimbat, brutal si indecent,
in viata de adult.
decizia de a face ceea ce trebuie,
iluziile lasate in urma,
dulcele gust al copilariei
fac suma anilor din ce in ce mai amara,
ca o otrava indulcita cu miere,
cupa unui sacrificiu de neinteles,
inutil,
de neiubit...
copilul nu vrea sa creasca,
copilul nu vrea sa se arunce in neantul vietii,
copilul nu vrea sa renunte la ceea ce e mai de pret in om...
putem iubi, copii fiind.
putem alege,
putem zambi,
putem trai curati,
neatinsi,
casti,
albi ca ingerii,
dulci ca norii,
perfecti ca visele lui Dumnezeu.
EU NU VREAU SI NU POT SA INCETEZ A FI COPIL!

marți, 27 mai 2008

Rostul meu

picaturi de lumina imi mangaie ochii,
stinghere, ele dau inceput viselor...
fantastic se prelinge umbra stejarului
peste fruntea ta cu tample grele...
mana ta peste mana mea,
spranceana ta peste ochiul meu,
inima ta peste mintea mea,
iubirea ta peste deznadejdea mea...
imi spui o poveste, mereu aceeasi
despre doi indragostiti...
dar niciodata finalul...
o poveste fara sfarsit, numai cu inceput de roua....
zambetul tau imi scoate sufletul din trup,
privirea ta ma duce spre infinit,
pe nori din vata de zahar,
dulci si lipiciosi,
ca sarutul tau pe glezna mea...
talpile imi ard pe nisipul aproape lichid,
soarele ma topeste,
marea ma dilueaza,
ma face o scoica...
perla sidefata dinlauntrul meu
esti tu...
oriunde as fi, orice as fi,
tu imi apartii,
eu iti apartin...
amadoi suntem ai cerului,
sincroni, perfecti, unici, neintelesi...
te iubesc, atat iti spun,
atat imi spui...
ce rost mai au vorbele?
teoriile, axiomele....
ce rost mai au?
cand rostul meu esti tu,
rostul meu sunt stelele
din privirea ta,
licuricii din vocea ta,
mainile tale,
inima ta...
atat imi doresc,
atat am...
te iubesc!

miercuri, 21 mai 2008

Trei

cu ochii limpezi imi privesti mainile cand scriu
cuvinte sterse pe hartii umede...
in zadar mai scriu,
in zadar privesti...
sensul este dincolo,
in tine si in mine,
in noi amandoi,
in inimi furate,
in voci soptite,
in nopti nedormite,
in vise si lacrimi,
in zambete si patimi...
ridica'ti privirea,
sus...
dincolo de mine, dincolo de cer...
treci de stele si de ingeri...
treci de foc si lumina,
treci de orbire...
gaseste sensul lui trei.....

ars amandi

te'am iubit asa cum erai.
nici mai mult, nici mai putin...
imperfecti cum eram amandoi,
ne'am jurat iubire,
ajungand brusc de pe o treapta inferioara a fintei,
apoape de varf.
de acolo e mai usor sa cazi,
iar ranile devin mai adanci...

duhul tau imi dizolva trupul,
il face imponderal,
il separa de adancuri.
asa e iubirea...
te ridica pe culmi,
nu te lasa sa cazi.
daca inevitabil se ajunge in abis...
inseamna ca iubirea nu a existat nicicand...

luni, 12 mai 2008

monstii mintii mele se lasa greu induplecati.
e nevoie de o inima de fier, o inima de foc...
argint viu si apa sfintita...
fum de tamaie si frunze de eucalipt...
si de intelegere...
ei sunt monstrii neintelegerii,
ai absurdului si fricii...
stau inchistati in scoarta cerebrala,
sfasie celule nervoase,
intra violent in sange...
si ajung direct in inima...
stiu exact unde sa loveasca...
direct in suflet.
acolo e raspunsul,
acolo e lupta
si iminenta infrangere a fiintei...
monstri grotesti,
diformi, cu umbra de mort,
cu fata de hoit.
inima pulseaza...agonic,
cu suflu sistolic,
cu stop cardio-respirator...
.............................................
pacientul a intrat in moarte clinica,
anevrism cerebral
.........................................................
ora 9:49
............................................................
imposibil de resuscitat......

duminică, 11 mai 2008

dimineata obisnuiesc sa privesc lumea prin picaturi de roua...
are un efect terapeutic,
de masca...exfolianta, bineinteles...
soarele o evaporeaza, din pacate...
si lumea mi se dezvaluie,
uscata, nehidratata,
ca un ten plin de riduri,
cu pori imbatraniti...
seara...un duh angelic o transforma
in oglinda sufletului meu...
devine brusc
haotica,
adesea confuza,
melancolica,
dulce-amaruie...
o lume interesanta, care nu dureaza decat o noapte...
timpul trece,
lumea nu isi mai pune intrebari...
nu are raspunsuri...
astept in gara un tren care nu mai vine...
nu mai vine pentru ca timpul a ros sinele,
a ramas doar peronul....inca umezit de lacrimile celor care il paraseau,
tristi, abatuti, insingurati.
retina mea nu mai distinge uratul de frumos.
pur si simplu nu mai vad arta...
e una si aceeasi cu dizgratiosul kitsch.
de ce n'ar fi?
de ce?
de ce? de ce? de ce?...
puneam des intrebarea asta cand eram mica...
nu tin minte sa mi se fi raspuns vreodata intr-un mod revelator...
de aceea nici nu stiu ce e frumosul, sau de ce uratul nu e frumos...
de ce frumosul meu nu este si al tau, sau al ei...
de ce nu este un singur frumos?
of, nu mai vine trenul asta...
timpul e de vina...
nu reusesc sa tin pasul cu el...
nici cu frumosul...
trebuie sa iau lectii de frumos si de timp...
altfel risc sa ma comport nepotrivit in societate....

Ma asteapta...

o raza perfecta,
o voce ideala,
un chip prea angelic,
un om...

nici prea bun,
nici prea rau...

asa cu oamenii ar trebui sa fie,
asa cum imi doream in clipe de agonie...

nu mai stiu momentul
in care noaptea nu a mai venit...
era demult, cand inca nu ii cazusera dintii de lapte,
cand vulturul inca mai era ou...

afara ploua, cu cenusa groasa,
cu absint si amfetamine,
cu depresii si sevraje...

.....................................

privesc oamenii in ochi,
simt vina lor,
uitarea lor,
neputinta...
imi vad copilul inca nenascut...
seamana cu tine,
cu ochii tai,
cu parul tau,
cu mainile tale,
e un "tu" mai mic...
perfect...
ideal.
angelic.

ploua cu aripi de duh,
cu foc de sfintenie,
cu cuie de Crist.

ploua peste noi,
apa imi ingheata simturile,
imi spala profanul,
imi dizolva nebunia...

este el...acel om
nici prea bun, nici prea rau...
ma asteapta...
i'am uitat numele...
i'am uitat chipul,
ma asteapta...
nu stiu unde, nu stiu cand...nu stiu cine...
stiu doar ca lumea inca nu a pierit...
stiu doar ca ploua cu aripi de duh...

sâmbătă, 10 mai 2008

Inceput de nebunie

vad lei cu dinti de portelan,
vulturi orbi,
oameni fara vise.
copila trista,
lacrimi nu mai ai...
zambet fara buze,
voce fara glas...
oameni de lut
scot cuie din sicrie,
cu carnea lor,
cu moartea lor...
fericirea atarna undeva,
de un curcubeu,
in spatele lumii,
in carti neatinse,
in cuvinte nespuse,
in fecioare furate,
in vise strivite.
un Dumnezeu al milei,
o jertfa mult prea blanda
pentru o lume ticaloasa.
paradoxal, suferim....
cerem iertare nebuneste...
prea tarziu...
ar trebui sa fie prea tarziu...
e deja 11...
noaptea invaluie gandul,
ucide ochiul,
instiga...vai...catre crima...
crima de a nu mai visa,
de a nu mai iubi,
de a fi condamnat,
irevocabil,
la o viata incompleta,
neterminata...neinceputa...
pentru ca tu, om orb, misel, fara minte,
ai indraznit sa nu mai creezi...
da....
te-ai inchis in uitare,
pur si simplu nu ti-ai mai adus aminte...
amnezie...
nebunie...
UITARE
cauta, cauta acum sensul...
acela...sensul prim, pe care o voce Dumnezeiasca ti'l spunea...
of...l-ai uitat...
de fapt...urechea iti sangerase cand El ti l'a spus..
da...
asa se explica...
nu l'ai uitat, ci nu l'ai auzit...
era prea mult pentru tine.
de aceea, nici copii nu mai aud...
nu mai vad...
o lume de surzi, o lume de orbi,
o specie prolifica,
epidemica,
profana...
avem nevoie de Sfinti...
de iubire,
AM nevoie de tine, pentru ca tu vezi, tu auzi...
eu sunt un copil fara ochi, fara timpan....
nu stiu iesirea din labirint...nu stiu incotro sa merg...
ia'ma de mana..du'ma spre lumina..imparte ochii tai cu mine...
sa vedem impreuna aceeasi parte din lume...

vineri, 18 aprilie 2008

Dragostea mea pentru tine....

o traire atat de fragila, hranita doar din amintiri, franturi de chip, saruturi furate, trupuri frematande, suflete care ard, dualitate, suspin......dorinta si sfintenie, pacat si sacalitate...putere si slabiciune, prezenta si singuratate, extaz si agonie....nebunie si ratiune, explozie si delasare, dorinta de viata si dorinta de moarte. iubire chinuitor de dulce, sarut cu gust de pelin, imbratisari tarzii, fugare, rare, prea rare...nebunie, carne vie, perfectiune, frumusete, arta, crima, neputinta, rabdare...franturi de ganduri, lipsa de logica, abis si sens. sentinta: iubire pe viata...

vineri, 11 aprilie 2008

Tu...

ecou...ecou...ecou...
vocea mea se izbeste de peretii reci ai camerei,
gandul meu se izbeste de zalele ruginite ale mintii,
sufletul meu se izbeste de barele de fier ale coliviei.
mana mea, ranita, sangeranda, descatusata atinge mana ta...
evadarea mea esti tu...
gandul meu esti tu...
glasul meu esti tu...
iubire sta pe buzele tale,
caldura in bratele tale...
vino si nu mai pleca...
ia'ma de mana,
elibereaza'mi trupul,
da'mi lumina,
da'mi putere,
da'mi iertare,
da'mi iubire,
da'mi suflet pentru suflet...

Faceți căutări pe acest blog