marți, 27 mai 2008

Rostul meu

picaturi de lumina imi mangaie ochii,
stinghere, ele dau inceput viselor...
fantastic se prelinge umbra stejarului
peste fruntea ta cu tample grele...
mana ta peste mana mea,
spranceana ta peste ochiul meu,
inima ta peste mintea mea,
iubirea ta peste deznadejdea mea...
imi spui o poveste, mereu aceeasi
despre doi indragostiti...
dar niciodata finalul...
o poveste fara sfarsit, numai cu inceput de roua....
zambetul tau imi scoate sufletul din trup,
privirea ta ma duce spre infinit,
pe nori din vata de zahar,
dulci si lipiciosi,
ca sarutul tau pe glezna mea...
talpile imi ard pe nisipul aproape lichid,
soarele ma topeste,
marea ma dilueaza,
ma face o scoica...
perla sidefata dinlauntrul meu
esti tu...
oriunde as fi, orice as fi,
tu imi apartii,
eu iti apartin...
amadoi suntem ai cerului,
sincroni, perfecti, unici, neintelesi...
te iubesc, atat iti spun,
atat imi spui...
ce rost mai au vorbele?
teoriile, axiomele....
ce rost mai au?
cand rostul meu esti tu,
rostul meu sunt stelele
din privirea ta,
licuricii din vocea ta,
mainile tale,
inima ta...
atat imi doresc,
atat am...
te iubesc!

miercuri, 21 mai 2008

Trei

cu ochii limpezi imi privesti mainile cand scriu
cuvinte sterse pe hartii umede...
in zadar mai scriu,
in zadar privesti...
sensul este dincolo,
in tine si in mine,
in noi amandoi,
in inimi furate,
in voci soptite,
in nopti nedormite,
in vise si lacrimi,
in zambete si patimi...
ridica'ti privirea,
sus...
dincolo de mine, dincolo de cer...
treci de stele si de ingeri...
treci de foc si lumina,
treci de orbire...
gaseste sensul lui trei.....

ars amandi

te'am iubit asa cum erai.
nici mai mult, nici mai putin...
imperfecti cum eram amandoi,
ne'am jurat iubire,
ajungand brusc de pe o treapta inferioara a fintei,
apoape de varf.
de acolo e mai usor sa cazi,
iar ranile devin mai adanci...

duhul tau imi dizolva trupul,
il face imponderal,
il separa de adancuri.
asa e iubirea...
te ridica pe culmi,
nu te lasa sa cazi.
daca inevitabil se ajunge in abis...
inseamna ca iubirea nu a existat nicicand...

luni, 12 mai 2008

monstii mintii mele se lasa greu induplecati.
e nevoie de o inima de fier, o inima de foc...
argint viu si apa sfintita...
fum de tamaie si frunze de eucalipt...
si de intelegere...
ei sunt monstrii neintelegerii,
ai absurdului si fricii...
stau inchistati in scoarta cerebrala,
sfasie celule nervoase,
intra violent in sange...
si ajung direct in inima...
stiu exact unde sa loveasca...
direct in suflet.
acolo e raspunsul,
acolo e lupta
si iminenta infrangere a fiintei...
monstri grotesti,
diformi, cu umbra de mort,
cu fata de hoit.
inima pulseaza...agonic,
cu suflu sistolic,
cu stop cardio-respirator...
.............................................
pacientul a intrat in moarte clinica,
anevrism cerebral
.........................................................
ora 9:49
............................................................
imposibil de resuscitat......

duminică, 11 mai 2008

dimineata obisnuiesc sa privesc lumea prin picaturi de roua...
are un efect terapeutic,
de masca...exfolianta, bineinteles...
soarele o evaporeaza, din pacate...
si lumea mi se dezvaluie,
uscata, nehidratata,
ca un ten plin de riduri,
cu pori imbatraniti...
seara...un duh angelic o transforma
in oglinda sufletului meu...
devine brusc
haotica,
adesea confuza,
melancolica,
dulce-amaruie...
o lume interesanta, care nu dureaza decat o noapte...
timpul trece,
lumea nu isi mai pune intrebari...
nu are raspunsuri...
astept in gara un tren care nu mai vine...
nu mai vine pentru ca timpul a ros sinele,
a ramas doar peronul....inca umezit de lacrimile celor care il paraseau,
tristi, abatuti, insingurati.
retina mea nu mai distinge uratul de frumos.
pur si simplu nu mai vad arta...
e una si aceeasi cu dizgratiosul kitsch.
de ce n'ar fi?
de ce?
de ce? de ce? de ce?...
puneam des intrebarea asta cand eram mica...
nu tin minte sa mi se fi raspuns vreodata intr-un mod revelator...
de aceea nici nu stiu ce e frumosul, sau de ce uratul nu e frumos...
de ce frumosul meu nu este si al tau, sau al ei...
de ce nu este un singur frumos?
of, nu mai vine trenul asta...
timpul e de vina...
nu reusesc sa tin pasul cu el...
nici cu frumosul...
trebuie sa iau lectii de frumos si de timp...
altfel risc sa ma comport nepotrivit in societate....

Ma asteapta...

o raza perfecta,
o voce ideala,
un chip prea angelic,
un om...

nici prea bun,
nici prea rau...

asa cu oamenii ar trebui sa fie,
asa cum imi doream in clipe de agonie...

nu mai stiu momentul
in care noaptea nu a mai venit...
era demult, cand inca nu ii cazusera dintii de lapte,
cand vulturul inca mai era ou...

afara ploua, cu cenusa groasa,
cu absint si amfetamine,
cu depresii si sevraje...

.....................................

privesc oamenii in ochi,
simt vina lor,
uitarea lor,
neputinta...
imi vad copilul inca nenascut...
seamana cu tine,
cu ochii tai,
cu parul tau,
cu mainile tale,
e un "tu" mai mic...
perfect...
ideal.
angelic.

ploua cu aripi de duh,
cu foc de sfintenie,
cu cuie de Crist.

ploua peste noi,
apa imi ingheata simturile,
imi spala profanul,
imi dizolva nebunia...

este el...acel om
nici prea bun, nici prea rau...
ma asteapta...
i'am uitat numele...
i'am uitat chipul,
ma asteapta...
nu stiu unde, nu stiu cand...nu stiu cine...
stiu doar ca lumea inca nu a pierit...
stiu doar ca ploua cu aripi de duh...

sâmbătă, 10 mai 2008

Inceput de nebunie

vad lei cu dinti de portelan,
vulturi orbi,
oameni fara vise.
copila trista,
lacrimi nu mai ai...
zambet fara buze,
voce fara glas...
oameni de lut
scot cuie din sicrie,
cu carnea lor,
cu moartea lor...
fericirea atarna undeva,
de un curcubeu,
in spatele lumii,
in carti neatinse,
in cuvinte nespuse,
in fecioare furate,
in vise strivite.
un Dumnezeu al milei,
o jertfa mult prea blanda
pentru o lume ticaloasa.
paradoxal, suferim....
cerem iertare nebuneste...
prea tarziu...
ar trebui sa fie prea tarziu...
e deja 11...
noaptea invaluie gandul,
ucide ochiul,
instiga...vai...catre crima...
crima de a nu mai visa,
de a nu mai iubi,
de a fi condamnat,
irevocabil,
la o viata incompleta,
neterminata...neinceputa...
pentru ca tu, om orb, misel, fara minte,
ai indraznit sa nu mai creezi...
da....
te-ai inchis in uitare,
pur si simplu nu ti-ai mai adus aminte...
amnezie...
nebunie...
UITARE
cauta, cauta acum sensul...
acela...sensul prim, pe care o voce Dumnezeiasca ti'l spunea...
of...l-ai uitat...
de fapt...urechea iti sangerase cand El ti l'a spus..
da...
asa se explica...
nu l'ai uitat, ci nu l'ai auzit...
era prea mult pentru tine.
de aceea, nici copii nu mai aud...
nu mai vad...
o lume de surzi, o lume de orbi,
o specie prolifica,
epidemica,
profana...
avem nevoie de Sfinti...
de iubire,
AM nevoie de tine, pentru ca tu vezi, tu auzi...
eu sunt un copil fara ochi, fara timpan....
nu stiu iesirea din labirint...nu stiu incotro sa merg...
ia'ma de mana..du'ma spre lumina..imparte ochii tai cu mine...
sa vedem impreuna aceeasi parte din lume...

Faceți căutări pe acest blog