duminică, 11 mai 2008

dimineata obisnuiesc sa privesc lumea prin picaturi de roua...
are un efect terapeutic,
de masca...exfolianta, bineinteles...
soarele o evaporeaza, din pacate...
si lumea mi se dezvaluie,
uscata, nehidratata,
ca un ten plin de riduri,
cu pori imbatraniti...
seara...un duh angelic o transforma
in oglinda sufletului meu...
devine brusc
haotica,
adesea confuza,
melancolica,
dulce-amaruie...
o lume interesanta, care nu dureaza decat o noapte...
timpul trece,
lumea nu isi mai pune intrebari...
nu are raspunsuri...
astept in gara un tren care nu mai vine...
nu mai vine pentru ca timpul a ros sinele,
a ramas doar peronul....inca umezit de lacrimile celor care il paraseau,
tristi, abatuti, insingurati.
retina mea nu mai distinge uratul de frumos.
pur si simplu nu mai vad arta...
e una si aceeasi cu dizgratiosul kitsch.
de ce n'ar fi?
de ce?
de ce? de ce? de ce?...
puneam des intrebarea asta cand eram mica...
nu tin minte sa mi se fi raspuns vreodata intr-un mod revelator...
de aceea nici nu stiu ce e frumosul, sau de ce uratul nu e frumos...
de ce frumosul meu nu este si al tau, sau al ei...
de ce nu este un singur frumos?
of, nu mai vine trenul asta...
timpul e de vina...
nu reusesc sa tin pasul cu el...
nici cu frumosul...
trebuie sa iau lectii de frumos si de timp...
altfel risc sa ma comport nepotrivit in societate....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog