duminică, 26 octombrie 2008

Spre cer

omul întins pe asfalt,
răpus de alţi oameni,
stă amnezic,
privind cerul care tace mereu.
hăituit de cerinţe
prea mari pentru a putea fi îndeplinite
a decis
să renunţe.
preferă foamea, setea,
ploaia, frigul...
orice....numai să nu i se ceara
ce i-a mai rămas,
stropul din el,
ce îi încălzeşte trupul...
falşii zei,
oameni cu măşti,
l-au ucis.
i se prelinge fiinţa
stins
pe catafalcul de ciment,
oraşul trist
şi gol
care adună oameni
pentru a-i ucide
rece.
cu obrazul supt,
cu buze uscate,
omul pur
îşi dă sufletul
cerului.

vineri, 24 octombrie 2008

Nu eşti...

tâmple grele
mă ard.
alunec în abisul
negru
al durerii.
lacrimi
nu îmi ajung
pentru
a-mi spăla fiinţa.
aş vrea să zac,
să dorm adânc,
fără vis,
fără noapte.
să îmi întind
umbra
pe lut
şi să mă afund
în adâncuri.
nu
mă pot lupta.

NU.

îmi simt craniul de sticlă,
ochii de ceară topită.
nu te mai găsesc.
vreau să îţi spun
multe...
atât de multe
încât
am început să
le spun străinilor
ceea ce numai

TU

trebuia să auzi.
acum
tu nu eşti
să mă asculţi.
păcat...

joi, 16 octombrie 2008

Odă

I-a sângerat fruntea
când a atins spinii.

El, fiinţă imaterială,
era carne.

Devenise om,
fragil,
mai transparent
decât aripile
serafilor.

Era VIU
cu moartea lumii
ca povară.

Era cruce
de oameni
prinsă în cuie de moarte.

Zâmbea pământului
şi se ruga Tatălui.

Privea Cerul,
spânzurat pe lemn...

Plângea....

EL, Dumnezeul...

Privea lumea prin
palmele sale
străpunse de cuie.

Mântuirea noastră
a trecut prin coasta Lui.

Prin palme şi tălpi.

Prin OM şi CRUCE.

Icoana Lui
îmi lasă un dor de moarte..

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Eu tac

am o gură cusută cu aţă de tăcere.
un ochi vibrant,
un suflet ce şi-a declarat război
Lui însămi.
cuvintele zac în mine,
sunt scrise pe pergament
lucrat din pielea mea interioară.
palimpsest
e viaţa mea.
gândurile se scriu,
se şterg,
se scriu din nou
deasupra celorlalte.
dar mereu rămâne urma
fină
a ceea ce am
fost,
sunt,
voi fi.
scris peste scris,
cuvânt peste cuvant,
pergament din piele sângerândă
de om.
asta sunt.
de asta tac.
şi totuşi...
îmi spun
atât de multe....

vineri, 10 octombrie 2008

Identitate

îmi scald oasele de lut
în praf de nori,
în vise...
sau visuri....
le îmbrac cu chip de om,
le adun laolaltă
pentru a deveni eu însămi.
una
sau alta
dintre miile de nume
din cartea de telefoane.
mai întâi un nume...
prenume,
adresa
seria şi numărul CI....
Identitate.
Un nume alături de un număr,
chip anonim...
aş putea fi în locul oricui...
pentru că toţi,
aparent, suntem nume şi numere
pe liste infinite....
pe care oricum nu le citeşte nimeni.
dar eu am curajul să spun
că sunt EU.
nu cel de lângă mine,
nu...
sunt chipul pe care îl văd
dimineaţa
în reflexia vitrinelor prăfuite
de pe malul Dâmboviţei.
sunt Ochi cu gene şi pupile unice...
care văd lumea într-un mod unic.
neimportant pentru cei din jur.
dar important pentru sufletul dintre oase de lut şi carne...
eu nu sunt un număr pe o foaie volantă.
nici un nume tatuat inutil pe pielea zbârcită a socio-umanului.
am gânduri,
am vise
sau visuri...
EU este cu totul altceva decât TU.
şi totuşi....
eu şi tu putem fi una...

marți, 7 octombrie 2008

Mic

Eu, om mic,
privesc infinitul.
Ochii nu mi-i pot deschide
să îţi văd slava,
chipul de foc,
fiinţa de lumină.
Sunt suspendată,
cu lacrimi de sânge
cad în abis.
Cad.
Mâna Ta,
în disperarea mea,
se întinde divin,
mă ia în braţe.
Cât de mică sunt,
cât de mare eşti.
Milimetric ni se deşiră viaţa
până în clipa
cheie
când firul se rupe
şi Tu ne ierţi.
Iar.
Eu, om mic,
fiinţă mică...

Faceți căutări pe acest blog