marți, 7 octombrie 2008

Mic

Eu, om mic,
privesc infinitul.
Ochii nu mi-i pot deschide
să îţi văd slava,
chipul de foc,
fiinţa de lumină.
Sunt suspendată,
cu lacrimi de sânge
cad în abis.
Cad.
Mâna Ta,
în disperarea mea,
se întinde divin,
mă ia în braţe.
Cât de mică sunt,
cât de mare eşti.
Milimetric ni se deşiră viaţa
până în clipa
cheie
când firul se rupe
şi Tu ne ierţi.
Iar.
Eu, om mic,
fiinţă mică...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog