joi, 16 octombrie 2008

Odă

I-a sângerat fruntea
când a atins spinii.

El, fiinţă imaterială,
era carne.

Devenise om,
fragil,
mai transparent
decât aripile
serafilor.

Era VIU
cu moartea lumii
ca povară.

Era cruce
de oameni
prinsă în cuie de moarte.

Zâmbea pământului
şi se ruga Tatălui.

Privea Cerul,
spânzurat pe lemn...

Plângea....

EL, Dumnezeul...

Privea lumea prin
palmele sale
străpunse de cuie.

Mântuirea noastră
a trecut prin coasta Lui.

Prin palme şi tălpi.

Prin OM şi CRUCE.

Icoana Lui
îmi lasă un dor de moarte..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog