duminică, 26 octombrie 2008

Spre cer

omul întins pe asfalt,
răpus de alţi oameni,
stă amnezic,
privind cerul care tace mereu.
hăituit de cerinţe
prea mari pentru a putea fi îndeplinite
a decis
să renunţe.
preferă foamea, setea,
ploaia, frigul...
orice....numai să nu i se ceara
ce i-a mai rămas,
stropul din el,
ce îi încălzeşte trupul...
falşii zei,
oameni cu măşti,
l-au ucis.
i se prelinge fiinţa
stins
pe catafalcul de ciment,
oraşul trist
şi gol
care adună oameni
pentru a-i ucide
rece.
cu obrazul supt,
cu buze uscate,
omul pur
îşi dă sufletul
cerului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog