vineri, 18 decembrie 2009

Apleacă-Ţi geana

Apleacă-Ţi geana spre mine, Doamne,
luminează-mi inima,
izbăveşte-mă de iadul
în care nopatea mă scufundă.

Doamne....

Doamne...

Izbăveşte-mă, rogu-te,
de nemărginita frică,
de setea de fiinţă
şi apă vie.

Ia-mă, Doamne, pe aripi
în sânul Tău preadulce.
Robul Tău plânge.

Robii Tăi plâng.
Îţi aduc lacrimi ca jertfă
şi icoane sfinte
pictate cu sângele lor.

Icoane sfinte
şi genunchi zdrobiţi
de pământul pe care cad.

Cu părul prins în fulgi de nea

Cu părul prins în fulgi de nea
alerg prin oceanul de zăpadă
spre tine.
Nu s-au inventat cuvinte
să spună
cât de mult de iubesc.
Nu pot cuprinde în vorbe
cât îmi lipseşti
şi nici nu pot explica
vreodată
teama infinită
de a te pierde
prin văzduh,
fără preaviz.
Obişnuiam să mă joc
cu cuvintele.
Credeam că prin ele
pot face orice,
pot crea lumi,
pot aduce zâmbete,
pot exprima stări
dincolo de orice raţiune.
Undeva, infinitul se termină....
Se termină pentru mine
acolo unde cuvintele
nu mai au nicio putere.
Acolo unde ele se scufundă
în teamă.
Acolo unde nici măcar literele
nu mai au sens.

luni, 14 decembrie 2009

Piatra

Ia piatra şi arunc-o în primul venit.
Te gândeşti, naiv, să ucizi păcatul,
când, precum un orb,
nu vezi urâtul suflet ce te'ndeamnă.
Ia apa şi spală picioarele lumii,
căci pământul pe care zace
e sfânt.
Ia ochiul şi scoate-l.
În întunericul cel mai adânc
au loc minuni.

duminică, 13 decembrie 2009

Baladă

Braţele tale mă-mbie
la îmbrăţişare,
gura ta
la sărutare,
glasul tău
la nemurire.

Hai cu mine,
pe coline,
printre ape,
să ne-adape
lumina soarelui
şi cuvântul Mirelui.

Du-mă toată,
pe o roată
de foc,
din lemn de soc,
pe drumul vieţii,
fără duhul tristeţii.

Soarele şi Luna
să ne pună cununa,
printre stele multe,
pe culmile-nalte,
prin aburul nopţii
şi-ngânarea dimineţii.
Aripi de îngeri
pe pleoape...
Anunţă-mă când bate ceasul,
să îmi deschid urechea
către sunetul tare al lumii.
Anunţă-mă....să îmi pregătesc inima,
să o aşez pe-o tavă de cristal,
în văzul tuturor
ce-o vor sfâşiată.
Vreau să ştiu momentul,
ca să nu plâng
şi să-mi aştern pe chip
ultimul zâmbet.
Acel zâmbet
pe care inima îl poartă,
prin care îşi duce bătăile
până la capăt.
Vreau să am ochii limpezi,
să iau chipul tău cu mine
acolo unde mă va purta inima...

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Priveşte-mă acum, ca pentru ultima oară,
căci paşii mă duc dincolo de umbră
şi rana din piept îmi dă senzaţia....
stranie....de nimeni,
de nicăieri,
de nicicând.
În rană îmi zace puţinul
ce mi-a mai rămas din mine.
Timpul trece, rece,
neiertător
şi ia în fiecare zi
ceva
din ceea ce sunt.
Firele de nisip din clepsidră
ce curg neîncetat
sunt timp din timpul meu,
fire din firea mea...
Ţi-aş spune să rămâi...
Să rămâi în nefiinţă şi în nimic
cu mine.
Dar lumea te cheamă,
în lumină,
în laude,
în împărtăşirea ta cu ea.
Tu cu ei,
eu cu mine...

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Ţi-aş ciopli o statuie din cuvinte,
şlefuită cu armonii,
după chipul tău.
Aş distruge-o înainte
de a o întrezări
ochii lumii.
Un secret cioplit,
contra legii.
Un secret între mine şi El,
dulce ca un păcat abia comis.
O spun ca pe o confesiune.
Dintr-o gură cât universul
mi se nasc versurile,
cu degete lungi, ca-n picturile lui Dali,
îmi scriu manuscrisele.
Cu ochi reci văd întunericul
ce-mi zace între coaste.

Nu pot închipui
prin cuvinte
Strigătul.
Strigătul.
Strigătul.

miercuri, 2 decembrie 2009

Ceea ce simt nu are nume,
nici rost,
nici sens,
dar poarta pata sufletului meu.
Mi s-au rarefiat gândurile
din cauza bătăilor inimii.
Glasul meu pulsează ritmic,
şi când inima-mi stă,
vorba rămâne mută.
Ei  nu înţeleg cum e să ai inimă
în locul justificărilor.
Tu, cel dincolo de porţi,
mă auzi cum cad
în genunchii-mi zdrobiţi,
dincolo de lacăt?

Mă auzi cum îmi strig orele,
cum îmi saltă inima
până la cel mai de sus gând?

Redă-mă pământului,
tu, cel ce le ştii pe toate,
redă-mă văzduhului,
tu, cel ce le vezi pe toate...

Ia-mi lacrimile şi înnoadă-le
pe firul vieţii,
ia-mi vorbele şi aruncă-le
în uitare.

Noi suntem ai lumii
şi lumea e a noastră,
căci la degetul cel mic
ne stau toate păcatele.

Vremelnici ne privim avutul,
cântând ode iubirii
în apele vieţii,
în văile morţii.

Ţi-am spus că naşterea
nu e singura care doare.
Viaţa netrăită
îţi macină lent viul.

Prietene, nu e prea târziu,
pentru ultima doză de sinceritate.
Iartă-te mai întâi de tine însuţi,
să intri veşnic
dincolo de durerea lutului
modelat pe duh.

duminică, 8 noiembrie 2009

Cădere mitică

Îmi înnod fiinţa pe resturi de lume,
aşteptând la infinit fericirea din înalturi.
Lacrimi curg pe treptele omenirii,
pe obrajii ofiliţi ai moştenitorilor unor vremuri uitate.
Să vrei să te reîntorci în aburul timpurilor străvechi,
să cauţi simţurile pierdute pe drumul anilor,
asta înseamnă dorul de începuturi.
Când apele curgeau lin printre oameni
cu ochi cât întreg văzduhul.
Când scrisul era o mare taină,
când războiul era al zeilor
şi nu al oamenilor,
când pământul pe care călcai era sfânt,
un sanctuar imens dăruit fiilor cerurilor.
La început puteai atinge fericirea
în focul din pădurile neatinse de rău,
în altare deschise,
în dansuri infinite pe ritmuri de liră şi fluiere.
Cerul era atunci mai aproape de pământ
decât sunt acum obrajii tinerilor
ce se iubesc o noapte.
La început timpul stătea în loc
şi dansa în jurul focului,
ţinând copiii de mâinile
care vor ridica regate şi cuceri cetăţi.
În ritmuri de liră şi fluiere
timpul zâmbea
şi oamenii, asemenea zeilor,
erau nemuritori.

duminică, 25 octombrie 2009

Sunete line mă învăluie
în drumul meu spre marele final
şi paşii mi-s grei,
prea grei
pentru calea nouă, neumblată.

luni, 19 octombrie 2009

Îmbrăţişaţi, privim unul prin celălalt
lumea de dincolo de noi.
Am strâns în palmă
picături de oameni,
esenţe de iubire
uitate pe bănci pustii
pe care, de mult,
tinerii îşi declarau
infinita, interminabila,
eterna legătură.
Ca un cerc, iubirea
se înnoadă strâns pe degetul
de la mâna stângă.
Un cerc perfect
purtat de degete imperfecte,
de oameni mici,
prea mici pentru
Univers.
Îmbrăţişaţi, unici,
amândoi privim reflexia
din ochii celuilalt.
Întrezărim un zâmbet
de la început
în picătura din palma mea
prelinsă
pe degetul tău de la mâna stângă.
E picătura care nu ne lasă să uităm.
Să ne uităm.

luni, 28 septembrie 2009

Cu degete străvezii îţi ating coapsa, iubite,
fremătândă de sânge şi forţă,
de oase prinse în muşchi vii,
vii...
Îţi ating trupul de om viu,
îţi sap în carne,
să dau de sufletul
ce-l împarţi cu mine...
Cu ochi nefiresc
văd în adâncul tău,
în groapa din piept,
Lumina.
Mă-nlănţuie sunetul coastelor,
mă topesc în baia de suflet
încercând
să aflu Cine eşti.
Iubite,
ţi-am spus de mii de ori
că locul nostru nu e aici,
nu e aici.
Străpunge cerul
şi vei vedea
în prăpastia din înalturi
un cuib
pentru un suflet
legat de două inimi,
de două guri,
de o Taină.
Locul nostru nu e aici.

joi, 17 septembrie 2009

Love/vs/Life

Printre cuvinte sfinte
şi fire de culoarea spicului
ne-am unit privirea
undeva deasupra creştetelor oamenilor.
Nimic nu mai conta.
Şi nimic nu mai contează nici acum
pentru mine.
Nimic altceva decât tot ceea ce am.
Nimic altceva decât clipele ce ne poartă numele.
Viaţa nu e la fel cu iubirea.
Aş spune chiar...
că sunt incompatibile.
Se resping.
Pentru că iubirea dăinuie dincolo de viaţă,
iar viaţa, scurtă, nu are timp
să îmbrăţişeze nepreţuitul.
Suntem atât, atât de aproape în iubire,
atât, atât de departe în viaţă...
Doi paşi distanţă în viaţă
sunt infinit mai lungi
decât un an lumină în iubire.
Pentru că uneori
nu ne dăm seama
că tot ce ne dorim e lângă noi...

vineri, 28 august 2009

Restul

Prin praf de stele
te-aş împărţi cu mine.
Un sfert din tine ţie,
trei sferturi mie...
Aşa cum luna se împarte-n patru
şi pământul se bucură
de a ei lumină
plină,
înjumătăţită,
întreită,
împătrită.
O jumătate şi un sfert
din tine,
s-ar adăuga la sfertul
fiinţei mele amputate
şi m-ar face un întreg.
Restul rămas
în noaptea cu stele căzătoare
se adună cu luna
şi devine lună plină,
aşa cum eu
prin tine
devin fiinţă plină.
De ţi-aş da fiinţa-mi toată înapoi,
rămâne mereu în plus un sfert,
o dată al meu, o dată al tău,
un rest din fiecare suflet,
un rest din fiecare trup,
o umbră de om
împărţită la patru,
un rest de iubire
înmulţit cu infinitul.

miercuri, 26 august 2009

Dans

În dansuri nebune
ne contopim iubirea,
printre şoapte,
printre trupuri,
printre nopţi de tină,
printre stele căzătoare,
printre clipe iuţi,
printre oameni,
printre noi.
Dans, dans...
cu tot trupul,
cu toată inima.
Iubire, iubire...
fără trup,
fără inimă...
Aş dansa cu tot cerul,
să intre stelele în delir,
să mut soarele
în locul inimii mele...

duminică, 23 august 2009

Dialog cu sufletul

În locul fără nume
zace, smerită,
rugăciunea,
rugăciunea sufletului meu.
Suflete,
în taină
învaţă-mă
să îmi şoptesc
gândurile
spre slava
Lui.
Să îmi lipesc palmele
de Icoana Lui,
să îmbrăţişez Biserica toată
cu braţele-mi pieritoare...
Să îmi iasă sufletul din trup,
mintea-mi să cunoască voia inimii,
rana să se vindece,
ochiul să vadă lumina,
gura să cânte psalmi,
genunchii să se-nchine,
tălpile să plutească pe aripi de îngeri...
Suflete,
curăţeşte-te,
caută,
laudă,
iubeşte,
învaţă
şi împlineşte
Voia...
Suflete al meu,
bucură-te de glasul
care cântă
şi se roagă....
Aliluia...

marți, 21 iulie 2009

Poezia

Unde-i cuvântul ce-mi cânta
furtuna din suflet?
Unde-i dulceaţa ce-ascunde amarul
din cupa durerii?

Pierit-au toate în zorii celei de-a doua vieţi.
Mut mi-e cuvântul...
TĂCERE e scris pe uşa poeziei.
Şi poetul a rămas fără cuvinte,
ca un pictor fără mâini,
ca un om fără simţire.

Spuneţi-mi ceva, orice...
Învăţaţi-mă din nou
să contruiesc castele din cuvinte...
Mi-am ieşit din mână
şi fără voie
temelia se năruie mereu....

Dumnezeu este un mare Poet...
El nu îşi pierde niciodată
Cuvântul.
Biserica însăşi
e un castel din Cuvinte.
O poezie spusă
la infinit
cu glasul Lui.

miercuri, 8 iulie 2009

Iluzia de a fi

să îţi imaginezi pentru o clipă
că lumea e a ta...
să te vezi prin ochiul de sticlă
al iluziei
ca fiind aproape perfect...
deşertăciuni sunt toate...
căci ce a fost va mai fi...
ce a trăit va muri...
nu poţi cere unui orb să vadă
iluzia deşartă dinaintea ta,
nici unui schiop să meargă
pe drumul scurt şi drept al pieirii tale.
în viaţă primeşti puţin
şi ajungi să te mulţumeşti cu mai puţin...

vineri, 3 iulie 2009

Ţi-ai imaginat vreodată lumea atât de perfectă
încât să simţi o durere insuportabilă
în adâncul fiinţei?

Lumea ca o fecioară în templu...
Neatinsă, ne'ntinată...

Ceva mult prea mult
pentru un om...


luni, 15 iunie 2009

Porunca iubirii

Bat cu inima cat pumnul
în masa tăcerii.
Li s-a tăiat răsuflarea
celor muţi
şi sterpi
şi singuri.
Căci Inima mea are gură
şi foc.
Are un ochi cât cerul
şi rădăcini în adâncuri.
Se prelinge haotic
peste munţi
şi mări sărate,
peste oameni
nenăscuţi,
peste suflete
aşteptând
"marea trecere"....
Gata! Am spart gheaţa,
mi-am pus inima pe masă,
la disecţie...
Tăiaţi ultimul lucru VIU în mine...
Nu veţi găsi altceva
decât un nume
şi o rugăciune.
Iubiţi-va, băăăăă!
Nu mai căutaţi în inimile altora!
Iubiţi-vă, că nu doare....
Cel puţin nu la fel de tare ca ura....

sâmbătă, 13 iunie 2009

Calea

ani lumină par să fie
printre degete triste
şi lacrima celuilalt.

e ca şi când
aştepţi o veşnicie
pentru o clipă de extaz,
ştiind că dincolo
zace neantul.

e ca şi când
foamea ţi-o poţi potoli
numai prin Acela
pe care îl doreşti...

un fel de iertare
şi împărtăşire
cu totul,
numai dăruind totul.

nimic nu e gratuit...
nici măcar moartea...
căci seminţii peste seminţii,
generaţii peste generaţii,
pântece peste pântece
au născut şi au tot născut,
au murit şi au tot murit
până s-a ajuns la omul
care eşti,
care cauţi,
care plângi,
care iubeşti,
care cazi,
care ierţi,
care uiţi,
care naşti,
care mori...

căci numai dăruind totul
vei primi absolutul.

luni, 1 iunie 2009

Dor

seara se lasă
şi gânduri m-apasă,
glasul îmi cerne
cuvinte de dor...

şi mi-e dor
să pot zbura
cu aripa ta...

şi mi-e dor
să pot zâmbi
cu gura ta...

şi mi-e dor
să pot cânta
cu vocea ta...

spune-mi că vii
şi nu mai pleci...

spune-mi că dormi
până în zori
pe braţul meu...

vino...vino...
ia-ţi aripile
şi zboară spre mine...

zboară spre mine
prin nori,
până la soare....

la soare mi-e inima...
adu-mi-o înapoi....

spune-mi că vii....

joi, 21 mai 2009

Aproape

OMUL:

Schelet
Muşchi
Piele
Sânge

Aproape perfect.

Am spus aproape.

Căci....
Cine este ca Dumnezeu?

Aproape ca El
e ciobul de lumină
care face carnea să pulseze,
muşchiul să se-ntindă pe os,
sângele să urce în creier.

Aroape perfectă e creaţia omului.

Şi, poate, Naşterea.
Şi, poate, Moartea.

Dacă toate s-ar face cu Dragoste
am fi din ce în ce mai APROAPE.

Suflet

gol e-n suflet,
fum e-n aer...
cu cenuşa trupului
în care sufletu-mi a zăcut
îmi îngrop visele.

AICI.

unde am poposit
după lungul drum
al căutării
acelui ceva,
acelui nu-ştiu-ce...

Aceluia....
scris cu majuscule
prin cărţi sfinte.

simt în inimă
cuiul uitării,
în piept imi răsună
mintea coborâtă.

grija mi-e păcatul...

FRICA
de mine însămi
îmi roade aşteptările...

sunt un suflet coborât din trup...

speram că aşa nu voi mai simţi nimic,
căci numai trupul doare...

dar DOARE din ce în ce mai tare.

sâmbătă, 9 mai 2009

de mi-ar smulge corbii ochii
pe stalpul infamiei,
aş muri fericită cu dragostea pe buze.

joi, 30 aprilie 2009

Tâlharul

a căzut cortina
şi-aplauzele se aud în surdină...
cu plecăciuni
rânjesc către spectatori
actorii
unui joc de scenă
numit
VIAŢĂ.
rânjetul se lungeşte grotesc
până în adâncul creierului
înmuiat ca poliesterul în emulsie.
răzbate mut pe scoarţa cerebrală
fotografia propriei vieţi
la care asistă amuzaţi
cei din jur.
s-au gândit să pună fotografia în ramă,
s-o spânzure de un cui bătut, cristic, adânc în peretele minţii.
într-un final aplauzele tac
şi fiecare îşi ia umbra
şi pleacă
lăsând scena goală
ca un mormânt ce tânjeşte după lutul smuls din el.
de-ar fi să-mi aleg rolul, în nevrednicia mea,
nu m-aş feri să fiu tâlharul mântuit de pe Cruce.

vineri, 10 aprilie 2009

Cununa

mi-ai adus duh de primăvară
în suflet.
cu flori de tei mi-ai parfumat fiinţa
şi buzele-ţi uşoare ,
ca aripile de fluturi,
mă alină.

mi-ai adus duh de bucurie
şi îmi râde inima
cu zâmbet de dor.

mi se înalţă fiinţa
pe aripile tale
de iubire.
cu tine alerg spre mare
să ne cunune Soarele
ce urcă tot mai sus...
tot mai sus...

mi-am luat rochia albă
şi mi-am pus flori de tei în păr.
te aştept desculţă,
cu tălpile-n nisipul galben
să ne pună Soarele cunună de aur...
cunună de aur...

sâmbătă, 4 aprilie 2009

Mutilare

se ia un fluture
viu.
i se rupe aripa pe
viu.
fără anestezie.
apoi i se dă drumul
să zboare.
într-o aripă.
zbor frânt.
fără anestezie.
zbor mutilat
fără aripă.
omul nu are aripi,
dar când îi rupi din suflet
nu va mai putea zbura nicicând...
nici măcar cât fluturele de mai sus.
căci cu jumătate de suflet
nu poţi iubi decât pe jumătate...

luni, 30 martie 2009

Vreau

cu paşi repezi las în urmă desişul lumii
în căutarea mea de aer curat,
de cer limpede
şi apă ne'ncepută.
mi-a obosit fiinţa
şi vreau să renunţ la nemurire...
vreau să îmi desenez moartea în cuvinte
şi poate voi primi dezlegare
ca, măcar pentru o clipă,
timpul să uite de mine...
să plutesc ca un balon de săpun
printre orele ce mă ţin departe de El.
să dispar ca un fum
şi să renasc din cenuşa lumii.

vreau sa FIM...şi nimic mai mult.

duminică, 22 martie 2009

Rândul

cu gândurile împrăştiate
aştept să îmi vină rândul
să respir Oxigenul
primei secunde de fericire.
înaintea mea, în urma mea
stau oameni în şir infinit de iluzii.
dulci gânduri, speranţe...
dar totuşi iluzii...
căci deşarte sunt toate
în afară de Inimă şi Celălalt.
mintea mea pulsează odată cu Sângele,
coborâtă şi repetând mereu aceleaşi cuvinte....
despre Inimă şi Celălalt...
fiinţa mea vibrează
în acelaşi ritm cu Oxigenul,
Sângele,
Inima
şi Celălalt...

înca puţin
şi voi atinge fericirea cu pleoapele.

miercuri, 18 martie 2009

Coasta

hai să ne iubim iubirea
în pustiu.
să nu ne amăgim cu gânduri
ce nu ne aparţin.
vino, Iubite, aproape de cer
să iţi simt inima
cum bate în poarta de Lumină.
ajută-mă să îmi număr coastele
pentru că vreau
ca Aceea care mie îmi prisoseşte
şi ţie îţi lipseşte
să ne unească.
de va curge sânge şi apă
va fi, cu siguranţă,
un gest
de iubire supremă.

duminică, 1 martie 2009

du-mă în lumea glasului tău,
dulce şi clar,
mângâietor.
aş vrea să adorm
în cântec frumos,
în braţe moi,
de înger.

Foame de celălalt

Te-am gustat ca pe un fruct copt...
Mi te-ai prelins pe bărbie
nu înainte de a-mi săruta fin buzele.
Te-am gustat ca pentru ultima oară...

De nesaţ, îmi plânge trupul...

Te-aş înghiţi
ca balena pe Iona...
Am fi un om singur
într-un om singur.

Dar m-aş sătura...
măcar pentru trei zile...

marți, 24 februarie 2009

Ana

ca un fulg m-am topit
pe palma de foc a lumii...
pline de semne imi sunt coastele
de biciul vorbelor grele...
făclia sufletului meu
pâlpâie stins...
smerenia mea
zace zidită ca Ana
în baia de sânge şi oase
a păcatelor mele....

Miluieşte-mă, Dumnezeule,
după mare mila Ta...

priveşte spre pielea
şi oasele care poartă,
nevrednice,
nume de Arhanghel.
zideşte-mi din nou
sufletul curat
ce l-am avut
în pântecele Ei.

Ţi-am făgăduit
de nenumărate ori
biruinţa mea în faţa întunericului.
cu lacrimi pe obrazul sufletului
mi-am promis
curăţia...
dar osul putred al minţii
a săpat adânc în carnea vieţii,
a săpat până a ajuns la capătul adâncurilor fiinţei mele.

de va sta smerenia mea zidită ca Ana
în baia de sânge şi oase
a păcatelor mele...
vei lăsa, Doamne, Biserica Ta
să se ridice pe sufletul meu?

miercuri, 4 februarie 2009

ego

privesc în gol
spre oameni goi,
spre inimi moarte
şi muşcături de şarpe.
cobor scările durerii,
neînţeleasă
şi mută.

nu poate nimeni înţelege
un suflet prins
în două lumi,
mustind ca o rană proaspătă
ce îşi aşteaptă cicatricea.

mi-e timpul vindecare
şi sufletul însemnat
de biciul omenirii,
de păcat...

tresar când tălpile
îmi trec peste tăişul vieţii,
fără a o înţelege...
eu doar îmi trăiesc moartea,
aşteptând trecerea,
uitarea...

da...să uit de mine...
de numele sufletului meu...

aştept timpul să mă vindece
de mine însămi
spre devenirea
de dincolo de moarte.

duminică, 25 ianuarie 2009

Mă crezi?

mă crezi când îţi spun
că ceea ce tu simţi,
eu simt multiplicat la infinit?
mă crezi când îţi spun
fără cuvinte, cu-n sărut,
că fiinţa mea
e fără sens
dacă tu nu eşti?...
dacă tu nu eşti...
ar fi o lume
cu un Om mai puţin...
cu un Om mai puţin...

n'am putut niciodată înţelege
ce înseamnă cuvântul noi,
înainte de noi...

joi, 22 ianuarie 2009

Cântă-mi

să fug spre tine
nu pot.
mi-s frânte oasele,
mi-s uscate buzele
de arşiţa
suferinţei tale...
să te chem
aş vrea.
dar mi-e mută gura...
strig...
dar numai prin suspin.
aşteaptă-mă
acolo unde timpul trece pentru tine...
să îţi iau mâna...
să ţi-o sărut
ca alinare...
mi-s frânte gândurile...
uscată mi-e fiinţa...
cu tine departe...
cu mine prea aproape
de mine...

cântă-mi, usor, în vis...
cântă-mi nemurirea...
îndulceşte-mi auzul
cu glasul tău de alăută...
aşa cum mi te-aduc aminte
dintru început...

ia-mă în braţe
şi aruncă-mă spre cerul nostru...
cerul nostru...
senin la răsărit,
însângerat la apus...

sparge cu glasul tău
cristalul suferinţei....

marți, 20 ianuarie 2009

De'o fi păcat

splendoare şi parfum de tei
mă învăluie în îmbrăţişarea ta...

de'o fi păcat
nu ştiu...
dar te vreau
cu totul...
cu început
şi sfârşit,
cu bine
şi rău,
cu cădere
şi pocăinţă...

de'o fi păcat
nu ştiu...
dar glasul tău
mă'mbată
cu sunetul adânc
al firii tale...

de'o fi păcat...
nu ştiu...
de cele neştiute
mă căiesc...

luni, 19 ianuarie 2009

Mă lepăd

fiinţă tulburătoare...
mi-ai pătruns adânc în sânge,
m-ai muşcat de gânduri...
cu zâmbet seducător
şi fapte line
faci nefăcutul
să se întâmple...
pleacă!...
nu îmi întuneca cerul,
nu îmi fura glasul de copil...
lasă-mă!
în lupta mea cu sine...
mă lepăd de tulburarea ta...
mă lepăd...de mierea ta otrăvită..
mă lepăd de aripa ta ruptă...
ieşi!...
fum de pucioasă...
mi-ai amărât trupul...
m-ai lăsat să mă scufund...
ca un criminal de suflete...
mă lepăd...
de tot răul
şi de toată întinarea...
acum...cât încă mai bat secundele,
cât timpul e timp....
cât omul e om...
cât ispita e mai tare...
cu atât mai mult...
mă lepăd...

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

am aripi frânte...
nu mă lasă să zbor...
să îmi respir libertatea
în liniştea gândurilor mele.
nu imi pot duce peste norii fiinţei
povara grijii lumeşti...
îmi adun fâşiile trupului
pentru a-mi închide bine sufletul
în locul unde nimeni nu poate intra...
numai El...
numai el...
fiinţe dulci
care mă vindecă
de rănile luptei cu Totul...
timpul nu mai e...
ne grăbim....încet...
spre moarte...
în căutarea unei secunde de fericire
pierdem ani...
dăm totul pentru puţin...
sunt lucruri pe care nu le poţi negocia...

vineri, 16 ianuarie 2009

ca-ntr-un sarcofag zace mumificat
Timpul...
fragil...împăienjenit...îmbălsămat
cu miresme vechi
şi uitate.
uneori, timpul însuşi,
ne uită...
ne ocoleşte
şi ne obligă să îi ţinem urma proaspătă
simt în frigul iernii parfumul mâinilor tale
prins în fulgi,
alungat de vântul depărtării
înspre plămânii sufletului meu.
închid ochii şi simt pe pleoape
mii de imagini
vechi şi arse de timp
cu amândoi.
nici nu mai ştiu când a fost,
când a trecut,
când va veni...
timpul Nostru...

duminică, 11 ianuarie 2009

El: Îmi lipseşti...
Ea: Mâine...
El: Te iubesc!
Ea: Aşteaptă-mă!
El: Până la moarte!
Ea: Vin...

Ars poetica

arta ca viciu...
poezia ca elixir de nemurire...
iubirea ca rană deschisă...

toate înlănţuie Omul
care nu e la fel cu... nimeni altcineva.

Omul. Cu O mare...
Chirurg, estet, viciat...
drogat până la comă cu ARTA sa...

ARTA care stă să nască
după ce timp de ani înainte de naşterea Omului
a stat gestantă.
În placenta ei imensă
a ascuns fătul nepreţuit...

CUVÂNTUL Omului.

Cuvânt care creşte,
după ce şi-a rupt cordonul,
după ce şi-a cicatrizat legătura cu Mama.

Creşte în Poet
şi Poetul în Cuvânt.

joi, 8 ianuarie 2009

Dedicaţie

mă cuprinde în vârful degetelor
o senzaţie caldă a atingerii mâinii tale...
privesc noaptea
şi întrezăresc în negrul său
lumina ta.
mi-au şoptit îngerii
că glasul tău se aseamănă
vocii lor neauzite.
şi am plâns.
am plâns atât de mult
încât fiinţa mea a devenit apă...
apă curgătoare
spre nordul sufletului tău.
am învăţat apoi
să îmi opresc lacrimile în zâmbet.
şi am zâmbit atât de mult
încât întreaga mea fiinţă s-a luminat...
lumină vie în trup înlănţuit de depărtare.
Am învăţat să plâng şi să zâmbesc...
pentru că ştiu...
că aşa fac oamenii care se iubesc...

duminică, 4 ianuarie 2009

Preţ

Ah! S-a înţepat în spinul uitării...
A rămas sterp, fără glas şi privire,
fără carne şi simţire,
pecetluindu-şi moartea cu ceara fierbinte a lumânării.

S-a înţepat în spinul uitării...
I-au smuls oamenii flămânzi din trup aripile.
Fiecare strop de sânge căzut îi numără îngerului morţii clipele
până la ultimul ceas al căderii...

El a căzut pentru ea...deliberat...
şi-a băut absinthul, şi-a otrăvit trupul,
pentru o clipă de fericire dulce închisă în sărutul
ce de curând l-a uitat.

Preţul iubirii e prea scump pentru cel singur,
uitat, frământat de patima atingerii celuilalt...
căderea din cerul înalt
e preţul omenesc de a uita de prea mult dor....

Faceți căutări pe acest blog