duminică, 11 ianuarie 2009

Ars poetica

arta ca viciu...
poezia ca elixir de nemurire...
iubirea ca rană deschisă...

toate înlănţuie Omul
care nu e la fel cu... nimeni altcineva.

Omul. Cu O mare...
Chirurg, estet, viciat...
drogat până la comă cu ARTA sa...

ARTA care stă să nască
după ce timp de ani înainte de naşterea Omului
a stat gestantă.
În placenta ei imensă
a ascuns fătul nepreţuit...

CUVÂNTUL Omului.

Cuvânt care creşte,
după ce şi-a rupt cordonul,
după ce şi-a cicatrizat legătura cu Mama.

Creşte în Poet
şi Poetul în Cuvânt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog