joi, 8 ianuarie 2009

Dedicaţie

mă cuprinde în vârful degetelor
o senzaţie caldă a atingerii mâinii tale...
privesc noaptea
şi întrezăresc în negrul său
lumina ta.
mi-au şoptit îngerii
că glasul tău se aseamănă
vocii lor neauzite.
şi am plâns.
am plâns atât de mult
încât fiinţa mea a devenit apă...
apă curgătoare
spre nordul sufletului tău.
am învăţat apoi
să îmi opresc lacrimile în zâmbet.
şi am zâmbit atât de mult
încât întreaga mea fiinţă s-a luminat...
lumină vie în trup înlănţuit de depărtare.
Am învăţat să plâng şi să zâmbesc...
pentru că ştiu...
că aşa fac oamenii care se iubesc...

Un comentariu:

  1. Frumose sunt versurile, şi toate sunt frumoase.
    Bine este pentru om să se scalde în apa unui rîu de munte sub Soarele de vară.
    Dar cine este Acela care vede Frumuseţea şi care cunoaşte Binele?
    În spatele unduitoarelor sentimente se află Acela!
    Iubirea nu este Acela, dar Acela este Toată Iubirea.
    Prinde-te în Joc pe Tine.

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog