marți, 24 februarie 2009

Ana

ca un fulg m-am topit
pe palma de foc a lumii...
pline de semne imi sunt coastele
de biciul vorbelor grele...
făclia sufletului meu
pâlpâie stins...
smerenia mea
zace zidită ca Ana
în baia de sânge şi oase
a păcatelor mele....

Miluieşte-mă, Dumnezeule,
după mare mila Ta...

priveşte spre pielea
şi oasele care poartă,
nevrednice,
nume de Arhanghel.
zideşte-mi din nou
sufletul curat
ce l-am avut
în pântecele Ei.

Ţi-am făgăduit
de nenumărate ori
biruinţa mea în faţa întunericului.
cu lacrimi pe obrazul sufletului
mi-am promis
curăţia...
dar osul putred al minţii
a săpat adânc în carnea vieţii,
a săpat până a ajuns la capătul adâncurilor fiinţei mele.

de va sta smerenia mea zidită ca Ana
în baia de sânge şi oase
a păcatelor mele...
vei lăsa, Doamne, Biserica Ta
să se ridice pe sufletul meu?

miercuri, 4 februarie 2009

ego

privesc în gol
spre oameni goi,
spre inimi moarte
şi muşcături de şarpe.
cobor scările durerii,
neînţeleasă
şi mută.

nu poate nimeni înţelege
un suflet prins
în două lumi,
mustind ca o rană proaspătă
ce îşi aşteaptă cicatricea.

mi-e timpul vindecare
şi sufletul însemnat
de biciul omenirii,
de păcat...

tresar când tălpile
îmi trec peste tăişul vieţii,
fără a o înţelege...
eu doar îmi trăiesc moartea,
aşteptând trecerea,
uitarea...

da...să uit de mine...
de numele sufletului meu...

aştept timpul să mă vindece
de mine însămi
spre devenirea
de dincolo de moarte.

Faceți căutări pe acest blog