marți, 24 februarie 2009

Ana

ca un fulg m-am topit
pe palma de foc a lumii...
pline de semne imi sunt coastele
de biciul vorbelor grele...
făclia sufletului meu
pâlpâie stins...
smerenia mea
zace zidită ca Ana
în baia de sânge şi oase
a păcatelor mele....

Miluieşte-mă, Dumnezeule,
după mare mila Ta...

priveşte spre pielea
şi oasele care poartă,
nevrednice,
nume de Arhanghel.
zideşte-mi din nou
sufletul curat
ce l-am avut
în pântecele Ei.

Ţi-am făgăduit
de nenumărate ori
biruinţa mea în faţa întunericului.
cu lacrimi pe obrazul sufletului
mi-am promis
curăţia...
dar osul putred al minţii
a săpat adânc în carnea vieţii,
a săpat până a ajuns la capătul adâncurilor fiinţei mele.

de va sta smerenia mea zidită ca Ana
în baia de sânge şi oase
a păcatelor mele...
vei lăsa, Doamne, Biserica Ta
să se ridice pe sufletul meu?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog