joi, 30 aprilie 2009

Tâlharul

a căzut cortina
şi-aplauzele se aud în surdină...
cu plecăciuni
rânjesc către spectatori
actorii
unui joc de scenă
numit
VIAŢĂ.
rânjetul se lungeşte grotesc
până în adâncul creierului
înmuiat ca poliesterul în emulsie.
răzbate mut pe scoarţa cerebrală
fotografia propriei vieţi
la care asistă amuzaţi
cei din jur.
s-au gândit să pună fotografia în ramă,
s-o spânzure de un cui bătut, cristic, adânc în peretele minţii.
într-un final aplauzele tac
şi fiecare îşi ia umbra
şi pleacă
lăsând scena goală
ca un mormânt ce tânjeşte după lutul smuls din el.
de-ar fi să-mi aleg rolul, în nevrednicia mea,
nu m-aş feri să fiu tâlharul mântuit de pe Cruce.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Faceți căutări pe acest blog