marți, 21 iulie 2009

Poezia

Unde-i cuvântul ce-mi cânta
furtuna din suflet?
Unde-i dulceaţa ce-ascunde amarul
din cupa durerii?

Pierit-au toate în zorii celei de-a doua vieţi.
Mut mi-e cuvântul...
TĂCERE e scris pe uşa poeziei.
Şi poetul a rămas fără cuvinte,
ca un pictor fără mâini,
ca un om fără simţire.

Spuneţi-mi ceva, orice...
Învăţaţi-mă din nou
să contruiesc castele din cuvinte...
Mi-am ieşit din mână
şi fără voie
temelia se năruie mereu....

Dumnezeu este un mare Poet...
El nu îşi pierde niciodată
Cuvântul.
Biserica însăşi
e un castel din Cuvinte.
O poezie spusă
la infinit
cu glasul Lui.

miercuri, 8 iulie 2009

Iluzia de a fi

să îţi imaginezi pentru o clipă
că lumea e a ta...
să te vezi prin ochiul de sticlă
al iluziei
ca fiind aproape perfect...
deşertăciuni sunt toate...
căci ce a fost va mai fi...
ce a trăit va muri...
nu poţi cere unui orb să vadă
iluzia deşartă dinaintea ta,
nici unui schiop să meargă
pe drumul scurt şi drept al pieirii tale.
în viaţă primeşti puţin
şi ajungi să te mulţumeşti cu mai puţin...

vineri, 3 iulie 2009

Ţi-ai imaginat vreodată lumea atât de perfectă
încât să simţi o durere insuportabilă
în adâncul fiinţei?

Lumea ca o fecioară în templu...
Neatinsă, ne'ntinată...

Ceva mult prea mult
pentru un om...


Faceți căutări pe acest blog