vineri, 28 august 2009

Restul

Prin praf de stele
te-aş împărţi cu mine.
Un sfert din tine ţie,
trei sferturi mie...
Aşa cum luna se împarte-n patru
şi pământul se bucură
de a ei lumină
plină,
înjumătăţită,
întreită,
împătrită.
O jumătate şi un sfert
din tine,
s-ar adăuga la sfertul
fiinţei mele amputate
şi m-ar face un întreg.
Restul rămas
în noaptea cu stele căzătoare
se adună cu luna
şi devine lună plină,
aşa cum eu
prin tine
devin fiinţă plină.
De ţi-aş da fiinţa-mi toată înapoi,
rămâne mereu în plus un sfert,
o dată al meu, o dată al tău,
un rest din fiecare suflet,
un rest din fiecare trup,
o umbră de om
împărţită la patru,
un rest de iubire
înmulţit cu infinitul.

5 comentarii:

  1. Nu m-am gandit niciocada la mine ca la un sfert:))Dar fie,daca spui tu!:)
    O seara placuta iti doresc mihaela!

    RăspundețiȘtergere
  2. Uneori ne simţim incompleţi şi ne căutăm ca printr-un blestem al vechilor zei invocaţi de greci ;), cum spunea amicul Platon, partea lipsă din Androgin.Partea lipsă din noi. Uneori...simt fără iubire lipseşte mai mult decât jumătate din mine...

    RăspundețiȘtergere
  3. TARE FRUMOS SPUI...Prin praf de stele, te-as imparti cu mine...
    ..............................
    Un rest de iubire..
    Inmultit cu infinitul..
    Felicitari scrii foarte frumos si se vede ca metafora nu-ti este straina.
    O zi binecuvantata!

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamna Elena, ma bucură nespus cuvintele frumoase care vin din sufletul dv. cald. Vă mai aştept pe la mine :)...O zi binecuvântată să aveţi! Felicitările mele pentru invitaţia dv. La plimbare! Un blog remarcabil realizat de un om remarcabil! Vă îmbraţisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce mai face preferata mea:)!Multumesc de comentarii si te invit sa treci pe la mine pe blog.Ai o invitatie,vezi despre ce este vorba si lasa-ti parerea.O seara placuta iti doresc!

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog