sâmbătă, 12 decembrie 2009

Priveşte-mă acum, ca pentru ultima oară,
căci paşii mă duc dincolo de umbră
şi rana din piept îmi dă senzaţia....
stranie....de nimeni,
de nicăieri,
de nicicând.
În rană îmi zace puţinul
ce mi-a mai rămas din mine.
Timpul trece, rece,
neiertător
şi ia în fiecare zi
ceva
din ceea ce sunt.
Firele de nisip din clepsidră
ce curg neîncetat
sunt timp din timpul meu,
fire din firea mea...
Ţi-aş spune să rămâi...
Să rămâi în nefiinţă şi în nimic
cu mine.
Dar lumea te cheamă,
în lumină,
în laude,
în împărtăşirea ta cu ea.
Tu cu ei,
eu cu mine...

2 comentarii:

  1. Ceva te macina de suna atat de triste aceste versuri:)Poate gresesc dar asa pare:)Oricum ar fi iti doresc o zi minunata:)

    RăspundețiȘtergere

Faceți căutări pe acest blog