miercuri, 13 octombrie 2010

De vorbă cu întunericul

Mi-am privit îndelung palmele
ce-mi acopereau pupila
şi nu mă mai puteam dezlipi
de întunericul nefiresc
din plină zi.
Nu am mai văzut lumina,
nici carnea.
Doar un întuneric
numai bun de muşcat.
Ca dintr-un măr copt,
ca dintr-un fruct oprit,
ca dintr-un şarpe rău
şi-o coapsă de femeie neascultătoare.
Şi mi-am închis pleoapele,
şi mi-am acoperit ochii,
şi-am stins Soarele
cu nori de încălcare.
M-am ascuns de mine însămi
după o blană de lup,
în spatele celui făr-o coastă.
După cădere nu mi-a rămas decât o scară...
Adesea, fiecare treaptă ce o urc
îngroapă mai mult în ţărână
Scara.

duminică, 11 iulie 2010

Stropi de gând

Pe balustrade de gumă
mi-e inima-n balans,
în straniu dans.
Mâini cu degete humă,
împletesc pânze de mătase
prinse, făr-a le coase,
de-a florilor brumă.
Din apus răsare
simţul ce mă doare.
Paşii ce mă-ndrumă
calc-uscaţi şi grei
pe trupuri de lei
răpuse de ciumă.

Totul e-a timpului cutumă....

luni, 5 iulie 2010

Afrodita

Degetele artistului
prinse în mănuşi fine de mătase
modelau nasul splendid
al unei Afrodite contemporane
ieşind din spuma mării.
Un nud delicat,
cu sâni fermi
şi buze pe care stăteau,
fulgerătoare,
cuvintele tăioase
ale unei statui-zeiţă,
model perfect
pentru un sculptor
din care au rămas
doar degetele mâinilor,
durate în marmură neagră.
Degete care, încă,
se mai poartă cu mănuşi,
prin muzeele lumii,
cu Frumuseţea.

sâmbătă, 3 iulie 2010

joi, 10 iunie 2010

Acrobatul

Pe sfori cu spini
păşesc agale,
deasupra lumii
orbite de cer.
Nu ne cunoaştem,
eu şi lumea,
deşi ne naştem
din acelaşi ou.
Fraţi din acelaşi Tată,
separaţi de timp,
la naştere.
Sângele din tălpile mele
curge în palmele lor....
Dar nici aşa,
ei nu îndrăznesc
să privească
mai sus
de orizont,
spre sfoara
din care curge
ne-ncetat
ploaia de sânge
a unui suflet acrobat.

miercuri, 9 iunie 2010

Semnul

Chipul lumii,
stacojiu,
mi-e pus în frunte,
cu fierul încins
ţinut în mâna
călăului neîmblânzit,
crud în gesturi
şi gol între coaste.
Necruţătorul
mi-a cruţat gâtul
în schimbul
semnului usturător.
Pe eşafod îmi stă fiinţa
cu greutatea lumii pe creştet
lângă un călău nebun,
care nu îşi duce rolul
până la capăt.
Totul e o amăgire,
numai de dragul mulţimii
adunate în jurul piramidei
de capete căzute.

duminică, 2 mai 2010

Adam

Într-un pahar din cristalul cel mai fin
stau ochii lumii
acoperiţi de pleoape reci
şi plete lungi
până la călcâiele pământului.
Scurs-au anii
până la ultima umbră a orei,
până la ultimul gând al Gânditorului.
Şi mi s-au ferecat uşile minţii
cu lacătul singurei Idei
care poate sparge cristalul
ce-adăposteşte celulele văzului universal.
Sufletu-mi caută cheia ideii,
căci fără minte
vârful spadei
e prea aproape de călcâiul fragil.
De cheia ideii am nevoie
să deznod
nodul ce leagă mintea.
Un Gânditor mi-o poate împrumuta...
fie el din piatră sau carne...
Pot învăţa graiul granitului, şi-al marmurei, şi-al calcarului
chiar dacă gura pietrelor tace.
Am munţii, martori ai călcâiului nedescântat al tărânei...
Cu ei vorbesc istorie...
Ei...
Ei mi l-au prezentat pe Adam...Pământul.....

miercuri, 17 martie 2010

Protest

Dacă aş respira praf de stele
s-ar ridica, oare, ceaţa din privirea mea?
Dacă aş dormi pe aripi de lebădă
mi-ar fi, oare, moartea un strigăt?
Cine-or fi toţi ce-ncearcă
să-mi calce sufletul
cu voia lor nefastă
şi cu ce drept ei tac
când îi întreb:
mai ţii minte?
Mă mai ţii minte?
Mi-e bine...
Viaţa e, oricum, infinit mai bună
în doi
decât printre străini
cu chip de cunoscuţi.
Şi da,
mă doare indiferenţa,
dar mi-e bine,
mi-e foarte bine
fără voi.

duminică, 7 februarie 2010

Sfat

Încerci să zbori
cu aripi de ceară
şi trup de lut
spre un adevăr
orbitor.
Dincolo de-aripa
celei mai înălţătoare păsări
cazi,
topit,
orbit,
uitat,
nemernic,
ciung,
uscat,
mut,
mâncat de diavolul
ascuns al minţii omeneşti.
Să zbori nu poţi,
să lupţi nu poţi,
să vezi nu poţi.
Din nimic în nimic
te vei întoarce,
omule,
de nu-ţi vei arunca minţile furate
în marea adâncă a inimii curate.

marți, 26 ianuarie 2010

Templul

Strigă pietrele din templul
sufletului meu.
Tăcerea mea le-a descătuşat
gura de granit,
marmură
şi lut.
Din lut am ridicat
templul,
din lut uns
cu untdelemn
de la temelie
până sus.
Tot mai sus
îl ridic
s-ajungă vârful
în palma Bunului,
în gaura Cuiului,
în sânul Domnului.

Şi plâng.
Zidesc şi ung.
Şi plâng...

vineri, 15 ianuarie 2010

Umbrele lui Sisif

Încearcă să priveşti lumea
printr-o sticlă densă
şi ai să vezi siluete lungi,
indescifrabile
ale unor suflete
prinse în capcană.
Siluete negre, fără chip,
umbre ce-şi cară,
sisific,
umbra.
Umbra care cade
mereu mai jos,
cât mai jos,
şi pe care
Sisiful din fiecare
o ridică la infinit,
pentru ca ea
să cadă, din nou, la infinit.
Blestem sau, pur şi simplu,
condamnare la viaţă.

duminică, 3 ianuarie 2010

Pe sub gene

M-am ascuns, tăcută,
în căpruiul tău
de sub sprânceană
căci mi-era dor
de pleoapele tale.
Şi ca o roată
m-am pus între tine
şi ochiul tău,
ca să vezi prin mine
cercul infinit
în care ne-nvârte
viaţa.
Pe sub gene
am făcut,
cu scris căprui,
pactul iubirii.

Faceți căutări pe acest blog